intamplare sau nu.

il vezi zambind atunci cand muta linistit cu o calmitate ce te impresioneaza piesele renumite pe tabla de sah,mintea sa gandindu-se atat la miscarea ce o va face partenerul sau de joc,cat si la miscarea pe care el insusi o va face telul sau fiind acela de a castiga jocul,demonstrandu-si inca o data ca in ciuda faptului ca are 80 de ani sau poate mai mult,nu imi pot da seama de pe banca din care stau,niciodata nu am fost buna la detalii si la aproximatie,in fond acest lucru se explica prin faptul ca niciodata nu am fost buna la matematica,mai ales la geometrie.dar acest articol nu este despre mine...este despre acest batranel,care ciudat sau nu intr-un mod sau altul mi-a atras atentia nu prin firea sa,comentariile pe care le facea sau prin vocea destul de ascutita si galagioasa care uneori intrecea chiar si tipatul copiilor de 4-5 anisori care treceau printr-o criza de personalitate cand vedeau ca parintii nu le faceau pe plac.A fost cu totul altceva,privirea sa m-a facut sa fiu mai atenta la el,gesturile sale imi starneau intrebari si argumente nefondate pentru ai crea un caracter,o personalitate chiar daca nu stiam absolut nimic despre trecutul,prezentul sau viitorul acestuia.nu obisnuiesc sa ma uit insistent la o persoana,chiar daca imi place sau nu caci si eu la randul meu urasc sa ma tinteasca cineva cu privirea,insa acest batran avea o aura care nu putea sa imi tina ochii albastrii departe de el.avea o privire care nu am mai intalnit-o la nimeni niciodata si nici nu cred ca as putea sa intalnesc vreodata,nu puteai citi suferinta sau bucurie,entuziasm sau resemnare,era acea privire care ascunde multe trairi si mult mai multe amintiri in spatele carora se ascund foarte multe sentimente unele total opuse de celelalte.in privirea sa,daca erai foarte atent ii puteai descifra intreaga viata,puteai sa iti dai seama daca a fost un om bun sau rau,daca a iubit sau nu,daca a plans sau nu,daca regreta ceva sau daca e implinit. uitandu-ma minute intregi in ochii sai si urmarindu-i zambind fiecare gest pe care il facea,am inteles ca era un om meticulos,caci cugeta minute in sir inainte de a face o miscare in jocul sau pe care il si conducea,iubea copii privindu-i cu o admiratie pe care numai in ochii unui bunic o poti vedea,se vedea ca avea o istorie proprie in spate,am vrut sa il intreb,sa ma asez pe picioarele lui,avand capul in palme si ascultandu-l tacuta,cu ochii mari parca sorbindu-i cuvintele,asa cum faceam cu bunicul meu,mai ales cand imi povestea anumite intamplari in care el a fost personajul principal pe frontul celui De-al Doilea Razboi Mondial,insa m-am multumit doar privindu-l cu atentie.Am fost trezita din aceasta visare de telefonul care suna in disperare,se facuse ora in care trebuia sa ma intalnesc cu o prietena foarte veche insa m-am scuzat spunandu-i ca ne vedem alta data.preferam sa stau singura pe o banca in parc,privind acel batranel pe care poate maine nu mai aveam sansa sa il intalnesc.